Probleme la fundatie

Am reluat de curand sedintele de coaching, dupa o pauza de cateva luni in care am fost prinsa in niste proiecte importante. Mi-era dor sa ma conectez cu persoana din fata mea, sa ii simt energia, sa-I aud visurile aproape soptite si sa-I simt nevoia acerba de a dobandi limpezime pentru a putea gandi clar.

A fost fantastic de bine, aproape ca uitasem cum era sa vad clientul cum se infioara cand rosteste cu voce timida ce doreste sa obtina cu adevarat.

Ce a fost surprinzator, e ca o data ce mi-am deschis agenda pentru clienti noi, am fost bombardata de cereri multiple de coaching. Ca si cand o data deschis robinetul, apa a inceput sa curga cu debit tot mai mare.

Acum fix o saptamana, dupa o sedinta de coaching, in timp ce inca eram in vacanta in Romania, o veche clienta mi-a cerut ajutorul urgent.

“Am nevoie sa ne vedem pe whatsapp.Te rog suna-ma, e URGENT!”

Fara sa gandesc prea mult am sunat-o desi eram la o petrecere de familie.

“Care este urgenta?”


Cu o voce timida si surprinsa mi-a spus: Sa nu razi dar simt ca colapsez. Incep scoala peste doua saptamani, sunt stresata, m-a muscat un paianjen de doua zile, trebuie sa fac o plata mare pana maine si in acelasi timp a aparut un nou proiect la asociatia de copii pe care o conduc. Daca pierd proiectul nu stiu ce fac, trebuie sa inchid asociatia, care e ca si copilul meu.  Imi vine sa plec in munti! Simt ca mi se zdruncina toata “fundatia casei” si ca cineva s-a apucat de lucrari fara sa ma intrebe.

Dupa o tacere lunga (am invatat sa-I dau spatiu clientului), mi-a spus ca cu voce sacadata:

 “inainte sa te sun pe tine, m-am intrebat daca ar fi fost mai bine sa sun poate la Urgente. Cred ca am avut aproape un atac de cord.”







Traim vremuri diferite. Totul este nou. 

Eu fiind cumva protejata prin faptul ca lucrez mai putin si fac ce imi place, nu sunt atat de afectata de ceea ce fierbe pe net acum.

Prima firma am deschis-o in ’91 dupa revolutie cand ajutam femeile sa poarte haine unicat create de mine.

“Cum te-ai descurcat Adriana sa fii sotie, sa ai job full-time in invatament, sa faci facultate, sa cauti materiale/tesaturi deosebite, sa creezi si sa cosi produsele si sa le si vinzi dupa masa dupa ce veneai de la scoala?” Toate astea in timp ce locuiam la fosta soacra intr-un apartament de bloc. Cred ca raspunsul este ca faceam totul cu pasiune, imi placea ceea ce faceam. Sa ajut oamenii sa fie fericiti.

Azi, lucrurile stau putin diferit. Realitatea s-a mutat “online” si asta aduce un stress  care poate bloca omul instantaneu. Chestia este ca nu prea ai unde sa evadezi si nu poti sa te dai la fund complet.

E preferabil sa ai acces la strategii verificate de gestionare a stresului si de cineva competent care te asculta fara sa te judece, intr-un mediu confidential si safe.

Omul are nevoie sa-l valideze cineva ca nu a luat-o razna.

Intri pe Facebook, Tik Tok, YouTube, Whatsapp sa te relaxezi putin, insa, te incarci negativ cand realizezi cat ai ramas in urma cu tehnolgia. O vezi pe o bunica de 86 ani din Coreea de Sud cum face o reteta de lasagna vegetariana de iti lasa gura apa. Te socheaza cand afli ca bunica face totul singura: gateste, filmeaza, editeza si scoate bani din asta.

Toata lumea vinde ceva sau invata pe cineva ceva. Fiecare om e si consummator si creator de ceva. Te miri de vecina ta evlavioasa care acum are grup pe Facebook pentru cei care vor excursii cu tematica religioasa.

Dar tu ce faci? Ai problemele tale, framantarile tale, stresul ca trebuie sa iei o decizie pe frica, frica de a nu pierde bani, siguranta, prestigiu, etc.

Imi aduc aminte de primul meu website, si de primul workshop cu femei care iesisera dintr-o relatie abuziva dar se complaceau sa ramana in mentalitatea de victima.

O doamna din grup mi-a soptit atunci ca ii fac foarte bine sesiunile cu mine si ca “fostul” a observat ca ea este mai puternica acum si o trateaza cu respect cand interactioneza cu el la vizitele pentru copil.  

Faptul ca a invatat sa se aleaga intotdeauna pe ea i-a schimbat mindset-ul, a invatat sa isi rescrie experienta ca pe o poveste cu happy end desi filmul incepuse ca o drama. 

De asta continui sa fac ce fac in continuare, nu renunt la a duce flacara mai departe oricat de greu va fi drumul. Provocarile m-au facut mai puternica.

Te las acum, ca trebuie sa intru intr-o sedinta de coaching.

Nu uita! Traieste viata pe care o vrei TU! Nu trebuie sa dai socoteala nimanui.

Alegerea e la tine,

Te imbratisez cu drag,

Adriana

P.S.

Cum percepti tu vremurile in care traim? Care e problema cu care te confrunti cel mai mult?